Psihoterapia Adleriană

Psihoterapia Adleriană se bazează pe principiile psihologiei adleriene, identificate și promovate de către Alfred Adler. Acesta a fost permanent preocupat să scoată în evidență, pe de o parte importanța cunoașterii de sine, iar pe de altă parte, importanța cunoașterii celorlalți, în contextul în care omul este privit ca ființă eminamente socială, care vine pe lume cu un sentiment de comuniune socială înnăscut. Din păcate, pe parcursul vieții, sub influența experiențelor trăite în mediul său, acest sentiment de comuniune socială se poate diminua, mai mult sau mai puțin… De altfel, Alfred Adler subliniază rolul esențial jucat de către mamă, în trezirea şi dezvoltarea sentimentului de comuniune socială al copilului, viitorul adult responsabil și integrat social.

Principiile psihologiei adleriene:

• Oamenii sunt ființe sociale. Ei au nevoie să se integreze și să își aducă contribuția în societate.

• În calitate de întreg, toate aspectele vieții unui individ sunt interconectate.

• Munca, relațiile cu ceilalți oameni și relațiile intime sunt îndatoriri pe viață.

• Fiecare persoană trebuie tratată cu demnitate și respect.

• Întregul comportament are un scop.

• Schimbările pozitive rezultă din încurajare, sprijin, care se bazează pe tărie.

• Copiii memorează experiențele din copilarie, care vor avea impact asupra vieții lor, determinând comportamentul lor.

• Libertatea personală coexistă cu responsabilitatea socială.

  * * * * * * *

Pentru exemplificare, sunt de menționat câteva fragmente relevante din cartea lui Alfred Adler, Cunoașterea omului (Editura IRI, București, 1996):

„Cercetarea de psihologie individuală – scrie Adler – caută să obţină o aprofundare a cunoaşterii omului, posibilă doar prin înţelegerea poziţiei individului faţă de misiunea sa socială distinctăˮ.

„Cunoaşterea omului comportă însă încă o latură, la fel de importantă, reprezentată de aşa-numitul aspect social al acesteia. Este neîndoilenic faptul că oamenii s-ar comporta mai bine unii faţă de alţii, că ei s-ar apropia mai mult dacă s-ar înţelege mai bine unii pe alţii. Această posibilitate de inducere în eroare constituie un pericol imens pentru societate. Acest pericol trebuie să-l demonstrăm noi colaboratorilor noştri, pe care vrem să-i iniţiem într-ale vieţii. Ei trebuie să devină capabili să recunoască tot ce este inconştient în viaţă, toate deghizările, disimulările, şiretlicurile şi perfidiile, spre a-i putea avertiza pe cei pândiţi de asemenea primejdii şi a le veni în ajutor. Numai cunoaşterea omului, conştient practicată, ne va sluji în acest sensˮ.

Psihologia adleriană îşi anexează, de asemenea, o etică şi o pedagogie, ea are în vedere o tablă de valori morale, pe care Adler îşi propune să o promoveze cu ardoare. Aceasta consideră că, atât cazurile dificile din punct de vedere educaţional, cât şi cele dificile din punct de vedere psihoterapeutic, au un singur remediu valabil, cu caracter universal, anume dezvoltarea sentimentului de comuniune socială, iar la scară maximă – dezvoltarea sentimentului cosmicităţii omului!

„A căuta sensul vieţii – scrie Adler – nu are valoare şi importanţă decât dacă se ţine cont de sistemul de relaţie om-cosmos. Este uşor de înţeles că cosmosul dispune în această relaţie de o putere creatoare. Cosmosul este, ca să spunem aşa, tatăl întregii vieţi. Iar viaţa în totalitatea ei este în luptă continuă pentru satisfacerea exigenţelor cosmosuluiˮ.

„Sentimentul solidarităţii, al comuniunii sociale, este implantat de natură în sufletul copilului şi nu părăseşte individul decât sub acţiunea celor mai grave maladii ale vieţii psihice. De-a lungul întregii vieţi, acest sentiment este nuanţat, se restrânge sau se amplifică, în cazurile favorabile depăşind cercul membrilor familiei, spre a cuprinde tribul, poporul, umanitatea. Poate să depăşească chiar şi aceste limite şi să iradieze asupra animalelor, plantelor sau a altor obiecte, neînsufleţite, cuprinzând în cele din urmă cosmosul universalˮ.

* * * * * * *

Alfred Adler a fost comparat de unii exegeţi cu Socrate, deoarece, pe lângă adoptarea imperativului cunoaşterii de sine, se pot identifica şi unele similitudini superficiale (pasiunea cu care Adler dialoga în agora, lipsa sa de entuziasm pentru exprimarea în scris etc). Ȋn realitate, „socratismulˮ său este unul mai de adâncime, la Adler cunoscutul precept al lui Socrate (Cunoaşte-te pe tine însuţi!) căpătând pe parcurs dimensiuni de profundă şi amplă rezonanţă socială (Cunoaşteţi-vă unii pe alţii!). Acesta este, de altfel, mesajul major al întregii sale opere.

„Oamenii ar duce o viaţă în comun mult mai bună dacă cunoaşterea omului ar fi mai profundă, deoarece anumite forme perturbatoare ale vieţii în comun ar fi suprimate, forme care sunt astăzi posibile pentru că nu ne cunoaştem unii pe alţiiˮ.

(dr. LEONARD GAVRILIU – fragmente din „Studiu introductiv: Alfred Adler – o revanşă a socialului asupra biologismului freudianˮ din cartea lui Alfred Adler, Cunoașterea omului, Editura IRI, București, 1996)